Skip links

Cum selectezi compania de servicii outsource în HR

Transmiterea “vieții” angajaților tăi în mâinile unei companii din afară, care să se ocupe de toate aspectele ce vizează confortul lor profesional – de la salarii și acte, la siguranță și sănătate – este, indiscutabil, o decizie responsabilă. Unde mai pui că o astfel de companie te-ar salva de grija schimbărilor legislative frecvente și ți-ar asigura succesul atunci când firma trece printr-un control al organelor de stat.

Iată o serie de factori pe care să-i iei în considerare atunci când alegi furnizorul de servicii outsource în resurse umane și ce întrebări să pui prestatorilor de astfel de servicii pentru a face cea mai corectă alegere.

Experiența.

De câți ani compania prestează servicii HR? Prezența pe piață vorbește de la sine.

Tehnologiile și instrumentele utilizate.

Cât de complexe și potrivite sunt acestea pentru soluționarea problemelor cu care se confruntă compania ta?

Portofoliul de clienți.

Dacă regăsești în listă companii din aceeași industrie, acest fapt denotă cunoașterea legislației în domeniu de către echipă, abordarea specifică, soluții optime și corecte.

Protecția datelor cu caracter personal.

Legislația Republicii Moldova prevede ca fiecare companie să se înregistreze în calitate de operator de prelucrare a datelor cu caracter personal, respectând o serie de rigori. Află dacă prestatorul care îți propune serviciile sale deține un număr de operator și prin ce măsuri (tehnice, dar și strategice) va putea asigura securitatea datelor angajaților tăi.

Gradul de flexibilitate.

Cu siguranță compania ta are stabilite anumite proceduri și procese de lucru; sisteme, softuri cu care operează; structuri sau particularități definite de domeniul de activitate. Prin urmare, un furnizor de servicii outsource trebuie să fie flexibil și să îți ofere posibilități de ajustare a ceea ce a fost construit deja, deci să se “plieze” pe necesitățile și aspectele distincte ale firmei pe care o administrezi.

Notorietatea companiei.

Caută opinii și recomandări din partea altor foști sau actuali clienți ca să te asiguri de calitatea serviciilor oferite.

Răspunsurile la întrebările de mai sus te vor ajuta să faci alegerea corectă în căutarea “partenerului” firmei tale pe partea de resurse umane. Identificând o companie cu experiență bogată, abordare specifică și soluții potrivite, îți vei asigura succesul și calea spre o evoluție vertiginoasă a afacerii!